joi, 11 noiembrie 2010

Feriti-va de margarina

Exista credinta ca margarina a aparut in timpul celui de-al doliea Razboi Mondial ca urmare a rationalizarii untului si dup ace cercetatorii americani ar fi descoperit accidental ca daca incalzesc un amestec de uleiuri vegetale la 150 de grade Celsius, in prezenta hidrogenului si folosind catalizatori de nichel, obtin un produs alb, asemanator untului dar cu o structura moleculara identical cu cea a plasticului. Acest compus a fost botezat “Margot”, dupa numele sotiei unuia dintre savanti. De-atunci, se spune, margarina a fost imbogatita cu tot soiul de coloranti, aromatizanti si vitamine sintetice si transformata, astfel, intr-un produs devenit foarte toxic din cauza proceselor de hidrogenare si apoi de inter-esterificare.

Grasimile sintetice nu pot fi arse de organism, se depun pe membrana celulelor sistemului imunitar si il paralizeaza prin depozitarea in tesuturi. Inima, creierul si circulatia sangelui ar fi astfel puternic afectate.

Margarina a aparut in timpul celui de-al doilea razboi mondial

FALS – Enciclopediile spun ca margarina a fost dezvoltata in anii 1860 de catre chimistul francez Hippolyte Mège Mouriès, fiind recunoscuta in Europa si brevetata in SUA in anii 1870. Pe site-ul WorldFoodHistory se arata ca ea a fost inventata pentru a fi un loctiitor mai ieftin al untului, intr-o perioada in care acesta devenise un produs exotic in Franta, ca si oamenii mai saraci sa aiba ce sa-si unga pe paine.

In prima faza, Mouriès a preparat margarina batand seul de vaca cu sare si lapte, racit pentru a solidifica amestecul, care era apoi framantat pentru a capata o consistenta plastica. Mai tarziu, alte grasimi animale si vegetale s-au dovedit eficiente in obtinerea produsului. Potrivit enciclopediei Britannica, grasimile folosite au variat foarte mult.

La inceput au predominat cele animale, apoi s-a trecut la cele vegetale, in principal uleiurile din seminte de bumbac, de soia, de nuca de cocos, de arahide, de porumb si de palmier.

In anii ’50, interesul sporit vizavi de efectele grasimilor si uleiurilor polisaturate asupra sanatatii a imboldit utilizarea uleiurilor de porumb, sofranas si de floarea soarelui ca ingrediente ale margarinei. In 1973, consumul global de margarina era cu 25% mai ridicat decat cel al untului.

Margarina a fost produsa prin hidrogenare

ADEVARAT – O data cu dezvoltarea tehnologiei, producatorii au inceput sa foloseasca pentru producerea margarinei un amestec de uleiuri vegetale hidrogenate, cu un grad mare de plasticitate, iar ingredientele au ajuns sa includa agenti emulsificatori si aromatizanti, vitaminele A si D, coloranti sau conservanti.

Aceasta practica a fost raspandita pana la inceputul anilor ’90, cand s-a descoperit ca grasimile trans obtinute prin hidrogenare atrag riscul bolilor cardiovasculare.

Margarina are structura moleculara identica cu cea a plasticului si este toxica

FALS – Dr. Serban Damian, nutritionist sportiv acreditat de Comitetul International Olimpic, spune ca analogia dintre margarina si plastic este exagerata. „Plasticul are o structura polimerica, adica lanturi lungi de molecule obtinute sintetic din petrol, in timp ce margarina este un amestec de apa si grasimi de origine vegetala asupra carora, intr-adevar, s-a intervenit chimic prin procedeul numit hidrogenare.

Ca este toxica mi se pare cam mult spus, cu efecte discutabile asupra sanatatii, da. Grasimile trans, cele obtinute prin hidrogenare, influenteaza negativ profilul lipidic, crescand riscul bolilor cardiovasculare”.

Reprezentantii Unilever, companie care are pe piata din Romania trei marci de margarina, spun ca s-a dovedit inca din anii ’90 ca acizii grasi trans dauneaza lipidelor din sange: „cresc nivelul colesterolului total si al colesterolului LDL (colesterolul rau) si scad nivelul colesterolului HDL (colesterolul bun)”, citand doua studii aparute in New England Journal of Medicine.

De-atunci, producatorii de margarina au inceput sa elimine acesti acizi. Unilever a renuntat la ei in 1995, prin excluderea uleiurilor hidrogenate. „Grasimile trans pot fi prezente in aceste margarine doar sub forma de urme, ca rezultat al procesului de rafinare al uleiurilor vegetale naturale utilizate în producerea margarinei”, ne explica reprezentantii companiei.

Procedeul de inter-esterificare in obtinerea margarinei este nociv

INCERT – In ultima vreme, spune Serban Damian, industria a inceput sa adauge in compozitia margarinei acizi grasi din grupurile Omega 3 si Omega 6, ale caror beneficii au fost intens documentate, informatie intarita si de Unilever. Este una din incercarile de spalare a pacatului grasimilor trans.

Producatorii de margarina au trecut de la procesul de hidrogenare la cel de fractionare si de inter-esterificare. Potrivit Unilever, prin fractionare sunt separare diferitele fractiuni ale grasimilor, pe baza punctului lor de topire, iar fractiunea solida este amestecata cu uleiurile vegetale pentru a le conferi structura necesara. In felul acesta rezulta un amestec tartinabil.

„Inter-esterificarea reprezinta reorganizarea acizilor grasi de-a lungul moleculei de glicerol. In afara de aceasta redistribuire, componentele grasimilor, inclusiv structura acizilor grasi, raman neschimbate. Studiile au aratat ca inter-esterificarea nu afecteaza nivelurile de grasimi din sange”, afirma compania.

Anumite studii sustin ca procedeul de inter-esterificare ar fi mult mai bun pentru obtinerea margarinelor intrucat elimina efectele nocive asupra organismului, mai ales in ceea ce priveste alterarea profilului lipidic, aflat in stransa legatura cu bolile cardiovasculare, spune Serban Damian. „Alte studii spun ca totusi nu ar fi chiar OK nici asa”. Si asta pentru ca prin acest procedeu s-ar distruge structura naturala a grasimii si s-ar inlocui cu una artificiala, prin redistribuirea la întamplare a acizilor grasi, acizii artificiali fiind mai nocivi decat cei naturali.

Margarina este mai sanatoasa decat untul

FALS – Serban Damian afirma raspicat ca, desi se altereaza mai greu decat untul, margarina nu este o alternativa mai buna a lui. „Motivul principal este compozitia.

Untul este un aliment 100% natural, in care grasimile nu au fost alterate prin procedee chimice. Margarina, pe de alta parte, este un aliment cvasi-sintetic. Evident, in ambele cazuri trebuie limitata cantitatea in care se consuma produsul, pentru ca ambele au concentratie calorica crescuta”. In plus, margarina are efecte discutabile asupra organismului.

„Margarina este un factor ce se adauga altora. Nu cred ca ea in sine produce imbolnavire, daca nu exista un teren favorabil”, este insa de parere nutritionistul.

Sursa: Hotnews

luni, 8 noiembrie 2010

Experimentul "Codex Alimentarius" incepe cu Romania

De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat sa inceapa implementarea "Codexului", alaturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei). "Codex Alimentarius" este un pachet de norme dupa care se vor alimenta populatiile tarilor semnatare. Acesta porneste de la principiul ca Terra nu mai poate hrani pe toata lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificiala, din produse chimice, cea modificata genetic etc. Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca masura nu este altceva decat una de exterminare, care va reduce populatia globului la cca doua miliarde, o masa mult mai usor de hranit si de controlat de fortele oculte.

Nu a trecut o luna si iata ca apare stirea ca Romania este prima tara din lume care va folosi in agricultura un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasa a substantelor chimice impuse de"Codex Alimentarius". Produsele vor fi furnizate de compania germana BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa. Pentru publicul larg se spune ca "beneficiile pe care le-ar aduce aceasta substanta sunt legate in primul rand de combaterea daunatorilor, dar, totodata ea micsoreaza si durata in care se obtine recolta." Dupa ce acest produs va fi experimentat in Romania, urmeaza sa fie omologata utilizarea lui si in Olanda, Germania, Franta, SUA, Canada si Marea Britanie. Neoficial, conform cercetatorilor care combat "Codex Alimentarius", folosirea produselor cu initium sporeste cu pana la 65% rata riscului de cancer de colon, substanta, care intra rapid in combinatii chimice, devenind reziduala in organism. De pilda 1 mg de initium intrat in organism o singura data se elimina in aproape un an. Or, daca acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, asa cum initium ajuta la cresterea rapida a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la marirea tumorilor maligne.

Sursa: http://raduungureanu.blogspot.com/2010/01/experimentul-codex-alimentarius-incepe.html



joi, 4 noiembrie 2010

Total Control

Thermo Complete (sau Total Control) este un produs unic pentru optimizarea controlului greutatii care actioneaza pe mai multe directii. Ajuta in lupta impotriva senzatiei de foame si a lipsei de energie, care apar in procesul de slabire si in plus este o sursa suplimentara de anitoxidanti.
O tableta contine 50 mg carbonat de calciu si 339 mg mixtura de plante.
Administrare: 2 tb. zilnice, dimineata si la pranz. In caz de palpitatii, se reduce la o singura tableta, dimineata.
Contraindicatii: irabilitate, insomnii hipertensiune arteriala, tulburari cardiace, arterosleloza, fenilcetonurie, sarcina, alaptare.



* Arderea grasimilor.
Citrus aurantium ajuta la sporirea metabolismului si provoaca arderea grasimilor. Coleus si Ayruvedic herb contin ingredienti activicare ajuta la distrugerea cellulelor de grasime din tesutul adipos.

* Controlul natural al poftei de mancare.
Yerba mate are un efect special pentru salbire, datorita proprietatilor sale de generare a energiei si ca supresor al apetitului. Aceasta planta mai contine si polifenoli, care sprijina metabolismul grasimilor.

* Intensificarea arderilor metabolice.
Ceaiul verde are un efect natural de termogeneza si de crestere a nivelului energetic al organismului. Ceaiul verde prelucrat corect contine substante care inhiba procesul de stocare a grasimilor in corp.

* Senzatia de satietate.
DL-fenilalanina, un aminoacid, actioneaza in creier si sistemul nervos central, inducand senzatia de satietate si minimalizand dorinta de a manca. Aminoacidul Tirozina actioneaza sinergic cu DL-fenilalanina si este precursorul substantelor chimice, aflate in mod natural in creier – dopamina, epinefrina si epinefrina. Actionand impreuna, acesti componenti dau senzatia de satietate, reducand dorinta de a mai manca.

* Senzatia de plin.
Planta damiana controleaza apetitul, mentinand o perioada mai lunga mancarea in stomac. Stomacul nu se goleste rapid, astfel va saturati mai repede si ramaneti satul mai mult timp.

* Protectie cu antioxidanti.
Quercetin este un bioflavonoid, care lupta impotriva radicalilor liberi, ajuta metabolismul.